Cele două doctorițe de la Spitalul Sf. Pantelimon, suspectate că ar fi micșorat dozele de noradrenalină pacienților decedați de la ATI, au fost arestate, în decursul zilei de ieri. În referatul procurorilor sunt incluse discuțiile dintre doctorițe, precum și transcrieri ale datelor din injectomate.
Cazul deceselor pacienților internați la ATI, la spitalul Sfântul Pantelimon, a dus la arestarea a două doctorițe. Cadrele medicale sunt suspectate că au micșorat dozele de noradrenalină, ceea ce a cauzat moartea pacienților.
Referatul procurorilor prezintă discuțiile interceptate dintre cele două doctorițe, stenograme, dar și informații despre dozajul din injectomate.
Pe fișele de observație era scris că niciodată nu s-a coborât brusc nivelul de noradrenalină, ceea ce ar fi fost periculos pentru viața acestora, conform expertizei făcute de INML pentru Parchet.
Datele scoase la iveală de procurori indică cu totul altă situație. Anchetatorii au încercat să afle cu exactitate ce cantitate de noradrenalină a fost administrată, în mod real, nu doar ce figura în fișa de observație.
Autoritățile au obținut mărturii de la mai multe cadre medicale medii, asistente și asistenți, care au declarat că două doctorițe de la ATI aveau două metode de a renunța la tratament în cazul pacienților aflați în stare gravă:
Fie înlocuiau noradrenalina cu ser fiziologic, fie fixau injectomatele ca să dea mai puțină noradrenalină.
Procurorii au intrat în posesia unor fotografii făcute de asistente, care arătau valori scăzute ale administrării de noradrenalină prin injectomate.
Cu toate acestea probele erau insuficiente, așa că anchetatorii au mers la spital pentru a obține datele din injectomate, să vadă dacă aceste cantități administrate bolnavilor în stare gravă erau aceleași cu valorile trecute în foile de observație. Mai multe cadre medicale din secția ATI sunt citate de către procurori.
Procurorii au pus cap la cap orele și substanțele administrate bărbatului de 54 de ani care a decedat la Sf. Pantelimon. Și au identificat ambele situații în care i s-a coborât brusc noradrenalina.
Prima oară, pe 26 martie 2024, la ora 16:45, doctorița M, cea numită „Doamna cu coasa”:
„a încercat să suprime viaţa acestuia (n.r. Pacient de 54 de ani) prin reducerea dozei de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 15ml/h, la valoarea de 1ml/h”, susțin procurorii.
L-a ținut pe pacient 5 ore pe valoarea scăzută, iar acesta a rezistat.
A doua oară însă, pe 4 aprilie, la ora 13:17, ambele doctorițe ATI ”acţionând cu intenţia de a suprima viaţa acestuia, i-au redus doza de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 20 ml/h, la valoarea de 1ml/h”.
Pacientul a murit 58 de minute mai târziu.
Potrivit informațiilor obținute de procurori, la ora 17:38, pe 12 aprilie, doctorița în vârstă de 33 de ani, cunoscută în secție drept „Doamna cu coasa”, a sunat-o pe colega sa ca să vadă cum a decurs interacțiunea dintre procurori și personalul medical de la ATI și când urmează să fie audiată.
Conform procurorilor „Doamna cu coasa” era poreclită astfel pentru că „eficientiza activitatea secției ATI” prin „provocarea decesului persoanelor”.
Dr. PM: Alo?
Dr. MM („Doamna cu coasa”): Când au venit? Acuma?
PM: Ăă, cred că 30-40 de minute.
MM: Așa.
PM: Ș-au luat întâi, au luat numele tuturor asistentelor de pe tură, le-a făcut citație la ăștia mai vechi…
MM: Îhî.
PM: …și infirmierelor,…care erau mai vechi.
MM: Îhî.
PM: Primele și în următoarele zile a zis că or să urmeze tot, tot așa pe rând și că doctorii vor fi luni chemați cu citație. Nu e și îți face acolo ad-hoc o citație.
MM: Ok. Și citația o să vină la spital?
PM: Nu, vin ei și tu o completezi acolo, îți completează el, nu știu, îți dă o foaie oficială. N-am stat să asist gen la tot bâlciu’ că…nu era ok. A cerut să vină medicul de gardă și restul personalului.
(***)
MM: Și pentru când ca dată?
PM: Ăă.
MM: Pentru luni, pentru marți?
PM: Nu știu, nu știu, nu știu că n-am, n-am, n-am auzit, n-am, n-am, nu puteam. Ți-am zis, am creieru-n menghină. Ideea e că a venit, â, în camera de gardă, a venit, â, zi… asta, Ana, Ana Crețu care credeam noi că e de fapt o altă ș-a început să plângă, să spună ce-au întrebat-o acolo. Au zis că au filmări…
MM: Nu mai zice, nu mai zice! Ăă, cred că trec să mâncăm ceva diseară.
PM: Bine. Aa, ar fi minunat! Bine.
MM: Pa!
PM: Pup!
Procurorii consemnează: „Se constată că în momentul în care PM deschide subiectul probelor care se găsesc la dosar și ce au declarat primele martore audiate, MM îi spune să se oprească și o invită să se întâlnească în data de 12.04.2024 seara pentru a discuta față în față, evitând continuarea discuției la telefon”.
Pe 11 aprilie, doctorița M discută cu iubitul ei, medic și el. Apare în stenograme drept „DOMN”. Convorbirea a fost înregistrată, cu mandat, de către procurori. Ambii sunt nemulțumiți că un medic distribuia informații incomode.
DOMN: Alo!
M: Nu te auzeam.
DOMN: S-ar putea, doar, să nu mai distribuie toate aberațiile, azi.
M: Da, si cum să-i… Să-i zic direct? Că mi-a scris și mie.
DOMN: Nu știu cum să-i zici, da?
M: Oricum toată lumea știa.
DOMN: Că știu, că știe, dar nu trebe să mai se distribuie în plus. Ți-a spus și Ionuț, întrebare. Și a zis: Eu i-am spus ce cred real, că sunt pacienți la…[neinteligibil]…, îs pacienți care îs mai pe final de lume. Aicea nu se opresc. Adică asta-i realitatea. Nu au mai primit nicio doză. Adică…
Pe baza referatului cu propunerea de arestare, întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, instanța a decis joi arestarea celor două doctorițe ATI de la Spitalul Sf. Pantelimon.